Dacă ești în căutarea unui echipament de climatizare bun, care să poată eficientiza 100% spațiul în care îl vei monta, poți opta pentru instalarea unui ventiloconvector. Fie că vrei să îl alegi pentru un spațiu de birou, locuința proprie, un depozit sau o hală mai mare, ventiloconvectorul este alegerea potrivită atât pe timp de iarnă, cât și în anotimpul cald. Dacă ești interesat să afli mai multe detalii despre acest subiect, ți-am pregătit un ghid care cuprinde informații utile despre:
Modul de funcționare al ventiloconvectoarelor

Fie că sunt gândite pentru încălzirea unei încăperii, fie pentru răcirea ei, ventiloconvectoarele au un principiu de funcționare destul de simplu și foarte eficient, care poate fi intuit încă din denumirea dispozitivului. Cuvântul „ventil” se referă la a ventila aerul, a-l împrospăta prin înlocuirea lui, iar „convector”, la circulația forțată a aerului viciat dintr-un spațiu închis.
Astfel, cu ajutorul unui ventilator încorporat, aerul din încăpere este absorbit, apoi trecut printr-un filtru special și mai departe este transmis către schimbătorul de căldură, unde are loc procesul de răcire sau încălzire. Pentru a modifica temperatura aerului, schimbătorul de căldură folosește apa caldă produsă de un cazan, respectiv apa răcită de la un chiller.
Ventiloconvectoarele pot fi folosite atât în locuințe (reduc timpul necesar încălzirii sau răcirii aerului din casă), dar există și ventiloconvectoare dedicate spațiilor comerciale și industriale (magazine, hale de producție, depozite, fabrici, ateliere). De asemenea, este bine să știi că ventiloconvectoarele se pot utiliza numai împreună cu un echipament care le asigură agentul termic rece/cald și anume cu centralele de apartament sau pompele de căldură.
Care sunt beneficiile si avantajele ventiloconvectoarelor
Probabil te întrebi care sunt motivele pentru care ai alege să montezi în locuința ta un ventiloconvector și nu alte echipamente de climatizare mai puțin complexe. În primul rând, avantajul lor constă în modul de funcționare, care presupune convecția forțată a căldurii și astfel propagarea rapidă a aerului climatizat în încăpere. Eficiența acestor echipamente este dată și de faptul că multe dintre ventiloconvectoarele noi au motoare de tip inverter, care asigură un consum redus de energie. Investiția în acest tip de echipament se amortizează rapid.
Pe lângă avantajele ce țin de randament, mod de funcționare și eficiență, există un alt beneficiu, de ordin estetic. Indiferent dacă vorbim despre spații de birouri, depozite sau de locuința proprie, ventiloconvectoarele sunt gândite astfel încât să se armonizeze cu restul designului. Pot fi montate în perete, în pardoseală sau în tavan și, spre deosebire de caloriferele clasice, alegerea ventiloconvectoarelor înseamnă eficientizarea spațiului și flexibilitatea în amenajare. Mai mult decât atât, se poate opta pentru mascarea completă a echipamentului, prin montarea lui într-o nișă sau mască în perete.
Pentru mai multe detalii și prețuri





